Tudor stătea în camera lui, uitându-se la rucsacul deschis pe pat. Își împachetase pijamalele preferate cu rachete și cele mai pufoase șosete. Dar, în burtică, simțea un mic tremur, ca și cum un fluture s-ar fi trezit la viață. Era prima lui noapte de dormit la Bunica Stela. „E în regulă să simți fluturași”, i-a spus mama lui încet. „Amintește-ți să-ți împachetezi și curajul.”
Când au ajuns la ușa galbenă a Bunicii Stela, aerul mirosea a scorțișoară și a cărți vechi. Tudor i-a dat mamei sale o îmbrățișare foarte lungă și foarte strânsă. I-a ținut mâna până când a venit momentul să-i dea drumul. „Ne vedem când soarele face un ocol mare și răsare din nou mâine”, a șoptit mama. Tudor a tras adânc aer în piept și a pășit înăuntru.
Casa bunicii era plină de sunete interesante. Podelele scârțâiau prietenos, iar un ceas mare de pe perete făcea *tic-tac, tic-tac*. Bunica Stela s-a apropiat și l-a bătut ușor pe umăr. „Am o sarcină foarte importantă pe care doar un băiat de șapte ani o poate îndeplini”, a spus ea cu o sclipire în ochi. „Ești gata să mă ajuți?”
Sarcina importantă era prepararea „Biscuiților Stelelor de Miezul Nopții”. Purtau șorțuri uriașe care le ajungeau până la degete. Tudor a avut voie să apese cu degetul mare în mijlocul fiecărei bile de aluat pentru a face un mic cuib pentru dulceață. Făina a zburat ca niște norișori albi, aterizând pe nasul lui Tudor și în părul Bunicii Stela. Au râs atât de tare încât fluturașii din burtica lui s-au liniștit.
După ce biscuiții au ajuns în cuptor, Bunica Stela l-a condus pe Tudor spre un cufăr de lemn misterios din hol. „Acesta este Cufărul cu Comori”, a șoptit ea. Tudor a ridicat capacul greu. Înăuntru erau trenulețe vechi din lemn, bile de sticlă strălucitoare și un caleidoscop care transforma întreaga lume într-un curcubeu. Tudor s-a așezat pe covor, pierdut într-o lume de culori care se roteau.
Când cerul a căpătat culoarea unei înghețate de afine, Tudor s-a uitat pe fereastra cea mare. Felinarele de pe stradă începeau să se aprindă, iar umbrele deveneau tot mai lungi. S-a gândit la patul lui și la veioza lui de acasă. Micul tremur din burtică a revenit, doar un pic. S-a întrebat ce face mama lui chiar în acea clipă.
Bunica Stela a apărut lângă el, ducând ceva care lumina. Era un felinar de sticlă plin cu mici luminițe magice, ca niște licurici. „Acesta este pentru noptiera ta”, a spus ea. „Captează toate gândurile bune și le păstrează acolo unde le poți vedea.” Tudor a luat felinarul, iar lumina lui aurie și caldă a alungat umbrele de la picioarele lui.
Înainte de culcare, s-au cuibărit în cel mai mare și mai moale fotoliu pe care Tudor îl văzuse vreodată. Se simțea de parcă ar fi stat în interiorul unei bezele uriașe. Bunica Stela i-a citit o poveste despre un șoricel curajos care a călătorit până la lună. Tudor și-a sprijinit capul de brațul bunicii. Puloverul ei era puțin aspru, dar mirosea a „acasă”. Cuvintele poveștii pluteau în jurul lui ca un fredonat blând.
Când a venit ora somnului, Tudor și-a băgat bufnița de pluș sub pătură. A privit luminițele din felinar dansând pe tavan ca niște stele minuscule. Și-a dat seama că casa Bunicii Stela nu era doar o casă diferită; era un loc unde era în siguranță și iubit. A închis ochii și a simțit pătura grea înfășurându-l ca o îmbrățișare mare și liniștită.
Dimineața următoare, soarele și-a scos capul printre perdele. Tudor și Bunica Stela au stat la masă, mâncând biscuiții pe care îi pregătiseră. Când mașina a intrat în curte, Tudor a fugit la ușă să-și întâmpine mama. „Am reușit!” a strigat el, dându-i o îmbrățișare. „Și știi ce? Data viitoare, s-ar putea să-mi aduc și telescopul!”
Share